Loading Events

« All Events

Ateliere gratuite pentru liceeni Urban Up! – Iaşi

October 28 @ 9:30 am - November 25 @ 5:00 pm

În al cincilea an de activitate, Asociaţia De-a Arhitectura lansează un nou proiect, Urban Up!, prin care își diversifică portofoliul cu încă o grupă de vârstă, cea a liceenilor. Sub egida programului Împreună cu Lidl pentru un viitor mai bun, proiectul a fost selectat în urma unui concurs în domeniul proiectelor educaționale.

În zilele de sâmbătă, pentru a avea un timp dedicat lucrului împreună, Asociația De-a Arhitectura propune liceenilor întâlniri cu profesioniști din domeniul mediului construit (arhitecți, urbaniști, ingineri, antropologi).

Prin exerciții cu multă interactivitate, participanții vor înțelege mai bine cum se transformă orașele noastre, de ce să ne intereseze calitatea în construcții, de ce să ne pese de valorile de patrimoniu, care sunt locurile interesante pentru a fi alături de ceilalți locuitori care au preocupări similare, cum se pot gândi și prezenta acele locuri, cât de accesibile sunt anumite zone ale orașului etc.

Atelierele sunt tot atâtea ocazii de a discuta cu profesioniști activi și pasionați care pot fi repere pentru liceeni în orientarea lor profesională, dar și exemple de implicare în societate.

Detalii aici: http://www.de-a-arhitectura.ro/urban-up-in-iasi/
Înscriere aici: https://form.jotform.co/72448143766867

Pentru a ajunge la cât mai mulți liceeni, vă rugăm să vă înscrieți la maximum 2 ateliere din program. Și să fiți atenți că unele ateliere se derulează în paralel, deci nu puteți fi în două locuri simultan. 🙂

Details

Start:
October 28 @ 9:30 am
End:
November 25 @ 5:00 pm
Event Categories:
,
Website:
https://form.jotform.co/72448143766867

Organizer

Urban Up powered by de-a arhitectura
Website:
https://www.facebook.com/UrbanUpDeAArhitectura/

Venue

Iasi, Romania
Iasi, RO + Google Map

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *